09 mai 2010

De ce sa nu vorbim ?

Purtam ieri o discutie cu un vechi amic despre relatii.Desi proaspat casatorit nu era multumit, nu era fericit, nu era satisfacut. Pentru cateva minute am ramas uimita, dar cu cat incerca el sa se scuze ca nu e vina lui ca el vrea doar sa le fie bine, situatia devenea din ce in ce mai clara pentru mine. Discutia a culminat cu " E fata buna nu vreau sa o fac sa sufere! ". Ma simteam pusa in situatia de a nu sti sa reactionez la asemenea afirmatie. Voiam sa apar acea fata, sa-i apar demnitatea; stiu ca cel mai crunt sentiment intro relatie e cel de mila. Daca ajungi sa stai langa partener doar ca " e fata buna " mai bine umbli necalcat/a.
Nu inteleg totusi cum de doi tineri se complac in situatii asemenatoare si sunt convinsa ca sunt multi asemeni si nu iau atitudine. Cred ca ti-ai vazut parintii timp de 20 de ani ca stau unul langa altul si nu mai au nimic sa-si spuna; tatal multumit ca are mancare calda, mama multumita ca are barbat, si nu duce casa singura, ca " doar nu am facut copii astia singura" .
Dar tu care esti in era comunicarii inclus, stai si te complaci in situatii precare, de decadere . Din acest lesin emotional nu te va trezi nimeni daca tu iti impui sa tii ochii inchisi. De ce sa nu spui lucrurile asa cum sunt, de ce sa nu ai curajul sa spui ca nu iti este bine, de ce sa astepti sa isi de-a seama singur/a ca ceva nu merge? De ce nu luam taurul de coada si pe ea/el de mana si sa le spunem ceea ce ne supara, insatisface si ne amageste in acelasi timp. E cel mai simplu de mers la drum in doi, asa ai timp sa vezi ca soarele te mangaiei, iar gandurile negre sunt acum sub lumina soarelui ( rezolvarii ).
Problemele minore, dar care in timp cresc si ajung fara sa vrei sa-ti innegure relatia, sunt totusi cel mai dificil de rezolvat. Si mereu aceste probleme mici , carora in prima instanta nu le dam importanta, tarziu realizam ca sunt atat de lipicioase incat nu putem calca in viitor fara ca ele sa nu fie langa noi.
Cred totusi ca am uitat ( sau nu stim ) sa ne bucuram de fiecare zi, si nu singuri ci alaturi de cel ce e langa noi. Oare e asa de greu sa stai pe o banca si sa privesti cerul fara sa te gandesti la nimic altceva?

2 comentarii:

  1. Pntru mulţi e foarte complicat să ia taurul de coadă pentru că le este frică să rămână singuri şi pentru că le este frică să meargă mai departe, să evolueze. SUnt foarte mulţi care suferă, dar au ajuns să iubească atât de mult această suferinţă încât nu-i pot da drumul. Este foarte dificil, e vorba de nişte blocaje create în timp care la fel au nevoie de ceva timp pentru a fi deblocate.

    Chiar dacă suntem într-o eră a comunicării, aceasta este foarte superficială, am ajuns să nu mai pot discuta cu mulţi oameni pentru că aceştia nu fac decât să se plângă de problemele lor.Efectiv nu vor să meargă mai departe. Vorbeşti cu ei, dar nu vor să audă, parcă ar avea dopuri de ceară. Dacă vorbeşti pe aceeaşi lungime de undă cu ei, dacă începi să te plângi şi tu, să vezi ce te aude şi ce confirmări îţi ofer!

    Mulţumesc pentru modificări!:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu cred ca aceste blocaje au fost create de stereotipia familiara. De vechea zicala a mamei "decat singura si sa ma rada lumea mai bine indur " iar toate astea suma sumarum, acum ies la iveala din cortexul nostru producand acelasi rezultat.
    Iar discutiile cu ceilalti sunt din ce in ce mai limitate;la banala intrebare " Ce faci? " drept raspuns primesti "Pai ce sa fac, cu criza asta financiara! ". Da si uite asa o discutie care candva iti facea placere acum nu iti provoaca decat dezgust.
    Voi tine seama de ideile tale. Merci!!!!

    RăspundețiȘtergere