Hoinaresc printre stancile ce le ridic zilenic in spatiul meu de odihna. Linistea ce ma imbratiseaza, incepe sa ma sufoce cu prezenta ei. Contrastul dintre colorat si sters e din ce in ce mai mare. Aud in departare un zumzet, sunt intrebarile ce se reped spre mine; incerc sa ma feresc, inchid ochii sperand asa sa scapt de esenta lor.
Un verde crud isi face aparitia printre maroniul stancilor. Imi amintesc, mi-a mai ramas acea urma de speranta. Imi e frig, se face din ce in ce mai rece. Incerc sa ma acopar cu un fulg. Ceva imi spune sa fug cat mai departe, poate asa voi reusi sa ajung la Verde. Ma ridic, sunt bezmetica, incerc sa scap dar acel Maro ma tine legata de un picior. Inchid ochii si imi cresc aripi; aripi de vultur, sunt puternice, voi reusi.
Florile ce cresc in mine vor sa infloreasca, le mai retin. Simt privirea acea sfasietoare ce ma urmareste. Fug, ma transform in negru si ma pot ascunde; dar am uitat de florile din interior, sunt prea colorate. Le las sa infloreasca, Maroul e doar o pata, Verdele ma imbratiseaza, am reusit sa ne avem.
Deschid ochii. Nu am motive sa te caut, sa-ti vorbesc, sa te astept. Incerc sa uit ca exista culori. Dar tu Verde imi dai motivul sa visez,sa te caut, sa nu incetez.
E Verde.
WOW!!!
RăspundețiȘtergere